Jeudi, 16 Juillet 2009 16:58
Revista Vox Philosophiae
(Volumul I,numărul 2/2009)
Jean Grondin şi turnura hermeneutică a fenomenologiei
Număr special coordonat de Ioana BACIU şi Sorin MARICA
| Răsfoieşte întregul număr | Cumpără e-book-ul 206 pagini (2€/număr) pentru a-l putea imprima |
EditorialIoana BACIU şi Sorin Claudiu MARICA
|
|
| | Citeşte | Cumpără e-book-ul | |
|
|
|
|
| Pentru a cita acest articol : Ioana BACIU şi Sorin Claudiu MARICA. „Editorial”. Revista Vox Philosophiae, Volumul 1 (2009), Numărul 2. |
|
______________________________
Jean GRONDIN(CV)
|
|
Contribuţia silenţioasă a lui Husserl la hermeneutică
(traducere de Ioana BACIU ) |
|
| Rezumat : Husserl introduce un punct de vedere hermeneutic, chiar dacă oarecum timid și silențios. Astfel, prin afirmația ”înapoi la lucrurile însele”, putem observa, de fapt, întoarcerea la anumite discursuri, înlăturarea ”teoretizării” științifice. De asemenea, eliberarea de ceea ce nu poate fi dat în intuiție, adică depășirea metafizicii, e un alt exemplu de contribuție la hermeneutică, de această dată la hermeneutica recentă. Demersul fenomenologic al lui Husserl include în el o sămânță hermeneutică, datorită faptului că, precum hermeneutica trebuia să plece de la semne, re-orientându-se, pe parcurs, spre intenția care a dus la anumite afirmații, la fel și intenționalitatea, ca și donație ultimă a fenomenologiei, trimite la sens, la lucrurile însele. | |
| Cuvinte cheie : Husserl, hermeneutică, intuiţie, fenomenologie, „lucrurile însele”. |
|
| Abstact : Husserl introduces a hermeneutical point of view, even if somehow shy and silent. So, by saying ”return at things themselves”, we can observe, as a matter of fact, the returnal at some discourses , removable of scientifical theoretization. Also, the liberation from what it cannot be given in intuition, that is outrunning metaphysics, is another example of contribution to hermeneutics, this time recent one. Husserl’s phenomenological demarche includeswithin a hermeneutical seed, due to the fact that, the same way hermeneutics has to leave from signs, then re-orientate on it’way, towards the intention that led to certain affirmations, intentionality, as last donation of phenomenology, conveys at sense, at things themselves. | |
| Keywords : Husserl, hermeneutics, intuition, phenomenology, „the things themselves”. | |
| Pentru a cita acest articol : Jean GRONDIN. „Contribuţia silenţioasă a lui Husserl la hermeneutică”. Revista Vox Philosophiae, Volumul 1 (2009), Numărul 2, tradus de Ioana BACIU. |
|
______________________________
Jean GRONDIN |
||
Gadamer şi Şcoala de la Tübingen
(traducere de Dan SIMA) |
||
| Rezumat : În prezentul studiu J. Grondin dorește să susțină că „ideea potrivit căreia Gadamer poate fi «înrolat» în mișcarea Școlii de la Tübingen este mai degrabă o neînțelegere care ignoră marea diferență intre ei”. În acest scop, el reamintește contextul în care ia naștere Școala de la Tübingen și maniera în care Gadamer s-a raportat la provocările propuse de aceasta. În cadrul acestui demers, Grondin reamintește experiența sa personală atât cu Gadamer cât și cu mișcarea de la Tübingen și evidențiază faptul că „Dezbaterea între Gadamer şi Şcoala de la Tübingen are de a face în întregime cu interpretarea intenţiilor ultime ale lui Platon: este gândirea lui Platon localizabilă exclusiv în dialoguri ori există şi un anume tip de „doctrină esoterică ascunsă” bântuind în fundalul scrierilor sale?” Ideea de bază a lui Grondin este că lectura gadameriană a platonismului este puternic influențată de propria sa filosofie „anume că Gadamer îl citește prea mult pe Platon prin propria sa hermeneutică a finitudinii” și, ca o consecință, există o puternică diferențiere între gânditorii de la Tübingen și poziția gadameriană. În opinia lui Hans Kramer, unul dintre liderii Școlii de la Tübingen, această „concentrare pe natura finită a cunoașterii noastre (“Finitismus”, a numit-o el) este tipică pentru interpretările moderne și romantice ale lui Platon, care merg în urmă până la Schleiermacher”. Concluzia finală a lui Grondin este aceea că atât Școala de la Tübingen cât și Gadamer „caută să „închidă cercul” dintre dialoguri și tradiția indirectă, însă o fac – lucru evident mai cu seamă în cazul lui Gadamer – pe temeiuri care depășesc firavele testimonia cu privire la această pretinsă doctrină platoniciană.” | ||
| Cuvinte cheie : Școala de la Tübingen, Gadamer, hermeneutică, Platon. | ||
| Abstact : In this paper J. Grondin wants to argue that „the notion that Gadamer can be “enrolled” in the movement of the Tübingen School is however a misunderstanding which ignores the great divide between them”. For this purpose, he is recalling the context out of which the Tübingen School arose and the manner in which Gadamer took up its challenge. In this approach Grondin recalling his own experience with both Gadamer and the Tübingen School even and he highlights that the „debate between Gadamer and the Tübingen School has everything to do with the interpretation of Plato’s ultimate intentions: is Plato’s thinking to be found in the dialogues alone or is there some kind of “hidden esoteric doctrine” lurking behind them?”. The basic Grondin’s idea is that the gadammerian lecture of Platonism is strongly influenced by his own philosophy „namely that Gadamer reads too much Plato out of his own hermeneutics of finitude” and, as a consequence of this asumtion, there is a strong differentiation between Tübingen thinkers and Gadamer position. In opinion of Hans Krämer, one of the leaders of Tübingen School, this „focus on the finite nature of our knowledge is typical of modern and romantic interpretations of Plato, that go back to Schleiermacher”. The Grondin’s final conclusion of this study is that both Tübingen School and Gadamer: „seek to “close the circle” between the dialogues and the indirect tradition, but they do so – and this is especially obvious in the case of Gadamer – on grounds that go well beyond the scanty testimonia on Plato’s alleged doctrine.” |
||
| Keywords : Tübingen School, Gadamer, Hermeneutics, Plato. | ||
| Pentru a cita acest articol : Jean GRONDIN. „Gadamer şi Şcoala de la Tübingen”. Revista Vox Philosophiae, Volumul 1 (2009), Numărul 2, tradus de Dan SIMA. |
||
______________________________
Jean GRONDIN |
||
Teza hermeneuticii asupra fiinţei
(traducere de Sorin Claudiu MARICA) |
||
|
Rezumat : Teza hermeneuticii asupra fiinţei se exprimă printr-o maximă celebră, însă ambiguă: „fiinţa care poate fi înţeleasă este limbaj”. Trebuie să vedem aici doar o teză despre natura discursivă a înţelegerii umane sau o teză despre fiinţa insăşi? Iar dacă este vorba de o teză asupra fiinţei, acesta trebuie înţeleasă, urmând lectura lui G. Vattimo, ca fiind o teză care reduce fiinţa la interpretările istorice pe ce i le dăm? În opoziţie cu această teză acest articol vrea să demonstreză că, pentru Gadamer, care se inspiră aici din metafizica medievală, ceea ce se desfăşoară în limbajul nostru este fiinţa însăşi. Există astfel ceva de genul unui limbaj al fiinţei, pe care propriul nostru limbaj încearcă să-l exprime, însă care nu se epuizează niciodată. Devine astfel posibil faptul de a propune o interpretare mai ontologică a hermeneuticii. |
||
| Cuvinte cheie : Ontologie, fiinţă, hermeneutică, înţelegere, Gadamer. |
||
| Abstact : The thesis of hermeneutics on Being is expressed in a famous, yet ambiguous dictum : « Being that can be understood is language ». Should one only view in this dictum a thesis on the linguistic nature of human understanding or should it also be understood as a thesis on Being itself? And if it is to be read as a thesis on Being itself, does it mean, following the interpretation of G. Vattimo, that Being reduces itself to the historical interpretations it receives? Arguing against this relativist and nominalist reading, this article aims to show that, for Gadamer, who follows in this medieval metaphysics, it is Being that unfolds itself in our language. There is thus such a thing as a language of Being, that our language seeks to express, but never exhausts. This paves the way for a more ontological interpretation of hermeneutics. |
||
| Keywords : Ontology, Being, hermeneutics, understanding, Gadamer. | ||
| Pentru a cita acest articol : Jean GRONDIN. „Teza hermeneuticii asupra fiinţei”. Revista Vox Philosophiae, Volumul 1 (2009), Numărul 2, tradus de Sorin Claudiu MARICA. http://revista.filozofie.eu/10.html |
||
______________________________
Jean GRONDIN |
||
Tensiunea donării ultime si a gândirii hermeneutice a aplicării la Jean-Luc Marion
(traducere de Rareş IORDACHE) |
||
|
Rezumat : Jean Grondin evidenţiază, în acest articol, maniera în care Jean Luc Marion oscilează între recuperarea predecesorilor săi pe filieră fenomenologică, anume Husserl şi Heidegger ( în mod special) şi valenţele hermeneutice ale actului donării. La Marion, aceasta devine, de fapt, o donare ultimă, punctul de plecare fiind constituirea ultimă a lui Husserl. Grondin argumentează că cea mai mare influenţă asupra lui Marion a avut-o totuşi Heidegger, în mod special cel din partea a doua a gândirii sale, aceea a lui Es gibt. Terminologia herdeggeriană îşi are farmecul aparte şi la Marion, care se opreşte cu precădere asupra acesteia. Fenomenologia şi hermeneutica sunt puse faţă în faţă prin problematizarea ideii de donare, cu specificarea clară că spectrele interpretative au fost posibile numai datorită „ştiinţei esenţelor”. În ultima parte a articolului său Grondin face o succintă trecere în revistă a cărţii lui Marion. |
||
| Cuvinte cheie : fenomenologie, hermeneutică, donare, Marion, Husserl, Heidegger, Levinas, Rorty. |
||
| Abstact : Jean Grondin offers in this article, the manner in which Jean Luc Marion oscillates between his predecessors’ recuperation in the phenomenological line, namely Husserl and especially, Heidegger on one side and the hermeneutical valences of the act of donation, on the other side. For Marion, this act becomes actually, an ultimate donation, the starting point being Husserl’s ultimate construction. Grondin argues that Husserl, especially in the second part of his thinking, the Es gibt one, has exercised the most important influence on Marion. The heideggerian terminology has its own peculiar charm in Marion’s thinking too, which focuses with priority, upon this terminology. Phenomenology and hermeneutics are placed in front of each other by the problematization of the idea of donation, with the clear specification that the interpretative spectrums were possible only due to the “science of the essences”. In the last part of his article, Grondin makes a succinct review of Marion’s book. |
||
| Keywords : phenomenology, hermeneutics, donation, Marion, Husserl, Heidegger, Levinas, Rorty |
||
| Pentru a cita acest articol : Jean GRONDIN. „Tensiunea donării ultime si a gândirii hermeneutice a aplicării la Jean-Luc Marion”. Revista Vox Philosophiae, Volumul 1 (2009), Numărul 2, tradus de Rareş IORDACHE. |
||
______________________________
Jean GRONDIN |
||
Fenomenologia barată
(traducere de Sorin Claudiu MARICA) |
||
|
Rezumat : În acest articol J. Grondin argumentează faptul că „cea mai bună manieră de a face fenomenologie este, poate, de a nu vorbi despre ea, adică de a practica o fenomenologie care se şterge pe sine”. În acest sens el chestionează unitatea curentului fenomenologic, în interiorul caruia fenomenologia a fost considerată a fi pe rând „un domeniu de obiecte” (Husserl), o „metodă” a destrucţiei (Heidegger), o modalitate de a vorbi direct de lucrurile însele şi nu de literatura secundară filosofică (Gadamer). Astfel J. Grondin argumentează faptul ca esenţa fenomenologiei este un efort de a face-vizibile fenomenele care în mod necesar este concomitent un a-deveni-limbaj, deci o hermeneutică. |
||
| Cuvinte cheie : Fenomenologie, hermeneutică, Husserl, Heidegger, Gadamer. |
||
| Abstact : J. Grondin argues in this paper that the”best way to do phenomenology is perhaps, to not talk about it, that is to practice a phenomenology that is wiping itself.” In that direction, he questions the unity of the phenomenological trend, within which the phenomenology was considered sometimes a “domain of objects” (Husserl), sometimes a “method” of destruction (Heidegger) or a modality to talk directly about the things in themselves and not about the secondary philosophical literature (Gadamer). Thus, J. Grondin demonstrates the fact that the essence of phenomenology is the effort to make visible the phenomena, effort that necessarily, is also a-becoming-a-language, therefore a hermeneutics. |
||
| Keywords : Phenomenology, hermeneutics, Husserl, Heidegger, Gadamer |
||
| Pentru a cita acest articol : Jean GRONDIN. „Fenomenologia ştearsă”. Revista Vox Philosophiae, Volumul 1 (2009), Numărul 2, tradus de Sorin Claudiu MARICA. |
||
______________________________
Jean GRONDIN |
||
Filozofie continentală sau hermeneutică: tragediile înţelegerii în perspectivele analitice şi continentale
(traducere de Ioana BACIU) |
||
|
Rezumat : Filosofia continentală este privită, de peste ocean, ca fiind altceva decât una analitică sau bazată pe analiză. Filosofia continentală e cunoscută ca fiind hermeneutică, datorită operei lui Gadamer, ”Adevăr și metodă”. Dar și Heidegger, în ”Ființă și Timp”, vorbește despre punctul de vedere hermeneutic. Astfel, hermeneutica devine un titlu pentru caracterul de auto-interpretare al experienței noastre, în viziunea filosofiei continentale. Anumite întrebări răsar, astfel, în mintea filosofilor continentali, întrebări precum: Care este sensul experienței noastre în timp? Această întrebare nu este privită ”cu ochi buni” de filosofia analitică, ce tinde către o tragedie a înțelegerii: aceea de a priva filosofia de obiectele ei, întrebările. Spre diferență de filosofia analitică, filosofia continentală rămâne la stadiul de filosofie hermeneutică, fidelă auto-înțelegerii, fidelă reflecției, nedorind să imite științele și să renunțe la întrebările fără răspuns. |
||
| Cuvinte cheie : filosofie continentală, filosofie analitică, înţelegere, hermeneutică, experienţă. |
||
| Abstact : Continental philosophy is seen, from over the Ocean, as something else than an analitical (or bazed on analisis) one. Continental philosophy is known as a hermeneutical one, because of Gadamer’s work, ”Truth and method”. But Heidegger, too, in ”Being and Time”, talks about a hermeneutical point of view. So, hermeneutics becomes a title for the auto-interpretation character of our experience, in continental philosophy’s point of view. Some questions ”pop up” in the mind of continental philosophers, such as: What is the sense of our experience in time? These questions are not seen in a favorable light by analitical philosophy, that aims at a tragedy of understanding: abridgement philosophy of its objects: the questions. Unlike analitical philosophy, continental philosophy stays at the level of hermeneutical philosophy, loial to auto-comprehension, loial to reflection, not wishing to imitate science and give up to those questions without answers. |
||
| Keywords : Continental philosophy, analitical philosophy, understanding, hermeneutics, experience. | ||
| Pentru a cita acest articol : Jean GRONDIN. „Filozofie continentală sau hermeneutică: tragediile înţelegerii în perspectivele analitice şi continentale”. Revista Vox Philosophiae, Volumul 1 (2009), Numărul 2, tradus de Ioana BACIU. |
||
______________________________
Jean GRONDIN |
||
Turnura fenomenologică a hermeneuticii după Heidegger, Gadamer şi Ricoeur
(traducere de Ioana BACIU) |
||
| Citeşte | Cumpără e-book-ul | |
||
|
|
||
| Cuvinte cheie : turnură fenomenologică, turnură hermeneutică, Heidegger, Gadamer, Ricoeur. | ||
| Abstact : Hermeneutics has a phenomenological twist, the same way phenomenology has a hermeneutical one. In Heidegger’s, Gadamer’s and Ricoeur’s thinking, we can observe this thimg. So, at Heidegger, it has to be a hermeneutics that can discover the essential that was covered, becoming the elucidation of phenomenology. Ricoeur points the necessity of an interpretation, but for the phenomena’s description is impossible. Also, Ricoeur points that psychoanalysis is a reflection about simbolical expressions or objects. At gadamer, we observe a destruction of work done by phenomenology, to dis-cover a truth experience. This phenomenological destruction will bring Gadamer to capitalize comprehension. |
||
| Keywords :phenomenological twist, hermeneutical twist,Heidegger, Gadamer, Ricoeur. | ||
| Pentru a cita acest articol : Jean GRONDIN. „Turnura fenomenologică a hermeneuticii după Heidegger, Gadamer şi Ricoeur”. Revista Vox Philosophiae, Volumul 1 (2009), Numărul 2, tradus de Ioana BACIU. |
||
______________________________
Jean GRONDIN |
||
Înţelegerea ca dialog
(traducere de Magdalena DUMITRANA) |
||
| Citeşte | Cumpără e-book-ul | |
||
|
|
||
| Cuvinte cheie : hermeneutică, finitudine, metodologie, înţelegere, dialog. |
||
| Abstact : The author attempts to find the essential points of Gadamer’s conception about what is hermeneutics. He also undertakes a peregrination through the history of hermeneutics, of which fulcra he compares with the gadamerian ideas and conclusions. The interest is focused on Gadamer’s hermeneutical philosophy, as exposed in his major work, ‘Truth and Method’. It is discussed the finite nature of the human and consequently, the finite nature of the human understanding. The world appears chaotic and incomprehensible to the finite man. The attempt of the exact sciences trying to measure the reality by rules and numbers is understandable but their claim to detain the universal truth formulated on the basis of some finite methodologies is absurd. The notion of method as is understood by these sciences deforms the truth. The German philosopher proposes a rethinking of truth and argues the way the experience of art means also an encounter of truth. In this context he comes to the language- to the linguistic quality of the human understanding. Gadamer considers that any utterance is in fact, an answer to a question and the answer shows an understanding. The question-answer dialectic expresses and characterizes the ‘linguisticity’ of the understanding. Within this dialectic the finitude of the human nature can be surpassed for, after Gadamer, there is no such a thing as a first word or a last word. |
||
| Keywords : hermeneutics, finitude, methodology, understanding, dialogue. |
||
| Pentru a cita acest articol : Jean GRONDIN. „Înţelegerea ca dialog”. Revista Vox Philosophiae, Volumul 1 (2009), Numărul 2, tradus de Magdalena DUMITRANA. |
||
______________________________
Varia
Claude ROMANO
(CV)
|
||
Aşteptarea
(traducere de Ilie PINTEA) |
||
|
Rezumat : Articolul de faţă reprezintă o analiză fenomenologică a aşteptării şi, totodată, una a timpului. Astfel, se distinge între două înţelesuri ale aşteptării: a se aştepta la ceva (în sensul de a prevedea, a anticipa) şi a aştepta ceva/pe cineva (în sensul de a urmări, a se pregăti să). Iar pentru că aşteptarea se întâlneşte cu noul, o atenţie sporită este acordată şi neaşteptatului. Punctul de plecare al analizei îl constituie conceptele husserliene de aprezentare şi protenţie, întreaga concepţie a lui Husserl despre intenţionalitatea conştiinţei, dar acest punct este depăşit, clarificarea aşteptării fiind realizată şi cu mijloacele analizei logice a limbajului. |
||
| Cuvinte cheie : aşteptare, timp, neaşteptat, Husserl, aprezentare, protenţie, vizare vidă, Wittgenstein, analiza logică a limbajului |
||
| Abstact : This article is a phenomenological analysis of wait and, also, an analysis of time. So, it establishes a differentiation between two signification of wait: to expect something (in sense to envisage, to anticipate) and wait for something/somebody (in sense to waylay and get ready to). And, because that wait meets novelty, an augmented attention is granted to the unexpected. The starting point of the analysis is represented by husserlians concepts of appresentation and protention, the whole doctrine of Husserl on the intentionality of the conscience; but this point is surpassed, the clarification of wait being also achieved with the instruments of the logical analysis of language. |
||
| Keywords : Wait, time, unexpected, Husserl, appresentation, protention, vague visé, Wittgenstein, logical analysis of language |
||
| Pentru a cita acest articol : Claude ROMANO. „Aşteptarea”. Revista Vox Philosophiae, Volumul 1 (2009), Numărul 2, tradus de Ilie PINTEA. |
||
______________________________
Vlad-Ionuţ Tătaru
(CV)
|
||
Cinci virtuţi paradoxale ale precizării conceptuale
|
||
|
Rezumat : Scopul acestui articol este de a arata conditia paradoxala in care subzista din punct de vedere semantic orice notiune compusa. In cinci ipostaze pilduitoare se ilustreaza o diferenta de nuanta "cantitativa" care face ca sensul unei precizari conceptuale aditive (adica a unei notiuni compuse) sa fie mult mai larg decat semnificatia stabila a sa. In primul exemplu, o latura a polisemantismului unui concept singular este predicata despre el si deschide, ca intr-un pas dialectic "pentru sine" hegelian, posibilitatea unor legaturi de sens altfel imposibile, largind astfel unitatea semantica. In al doilea exemplu, o mutare intratextuala de accent (cum putem regasi in cazul aditiei "opera de arta" la Heidegger) prilejuieste un detur hermeneutic ce ajunge sa integreze tot textul ingloband in acelasi timp un sens superior integrativ. O asemenea reuniune evidentiaza si ea contrastul. In a treia situatie, cand unul dintre cele doua concepte il defineste pe celalalt intr-o maniera mai putin ortodoxa, intalnim bogatia policroma a vietii care se "insataleaza" pe restrangerea semantica initiala profitand de ocolul frecund al unei erori atenuate (de interval). A patra situatie ne indica diferenta de anvergura semantica pe care o are sensul literar imbogatit de consacrari succesive al unui cuvant compus pe cale gramaticala fata de sensul sau de dictionar initial (cuvantul "proiectie" fiind un foarte bun exemplu). A cincea ipostaza se refera la cuprinderea semantica a unui concept in altul cu care este compus (ca in cazul conceptului nietzschean de "vointa de putere"); si la situatia paradoxala se ajunge prin transfer de la sensul "mare" al contextului sau prin considerarea reunirii celor doua concepte. In concluzie, omul, construind creator o lume a sensurilor, se aseaza intr-o exemplara contrarietate fata cu stabilitatea lumii reale sau cu stabilitatea laturii teoretice obiective a ei reusind astfel sa salveze conditia de autenticitate si noutate permanenta a spiritului. |
||
| Cuvinte cheie : concept, aditivitate, paradox, sens, semnificaţie. |
||
| Abstact : Abstract: The aim of this article is to show the paradoxical condition within which any composed concepts subsists from the semantic point of view. It is illustrated in five exemplary hypostases, a difference of a “quantitative” nuance which makes that the sense of an additive conceptual specification (that is, of a compose notion) to be much larger than its permanent signification. In the first example, it is predicated an aspect of the polysemy of a singular concept, opening as in a “for itself” Hegelian dialectic step, the possibility of semantic relations, otherwise impossible; in this way, the semantic unity is enlarged. In the second example, an intertextual displacement of the accent (how on can find in the case of Heidegger “work of art” addition, brings about a hermeneutical detour that integrates the whole text, including at the same time, a superior integrative significance. Such a reunion highlights too, the contrast. In the third situation, when one of the two concepts defines the other in a less ‘orthodox’ manner, one can see the polychromatic richness of life which “installs” itself upon the initial semantic stint and taking advantage of the fecund detour of an attenuated error (of interval). The fourth situation indicates the difference of the semantic amplitude of the literary sense of a word, composed in a grammatical way and enriched by successive consecrations in comparison with the initial meaning of the word as found in the dictionary (the word “projection” is a very good example). The fifth hypostasis refers to the semantic inclusion of a concept by another, constituting a composed word (as is the case of Nietzsche’ concept, “the will of power”); the paradoxical situation is reached by a transfer from the “large” meaning of the context or by taking into consideration of the two concepts reunion. In conclusion , creatively building a world of significance, man places himself in an exemplary contrariety against the steadiness of the real world or the stability of its theoretical objective side, succeeding in this way to save the condition of the genuineness and permanent novelty of the spirit. Key words: concept, additivity, paradox, meaning, significance |
||
| Pentru a cita acest articol : Vlad-Ionuţ Tătaru. „Cinci virtuţi paradoxale ale precizării conceptuale”. Revista Vox Philosophiae, Volumul 1 (2009), Numărul 2. |
||
Note
* Pentru a cita un articol : Nume Prenume Autor, "Titlul articolului", apărut în Revista Vox Philosophiae, Volumul I (2009), numărul 1.
Site creat de Proiectul cultural Vox Philosophiae: portal, revista si biblioteca filosofice
| < Précédent | Suivant > |
|---|